Stăpânul Universului

Distribuie articolul pe:

În epoca pe care ne place să o numim modernă, omul și-a cam luat-o-n cap. Se vrea stăpânul a tot și a toate. Un stăpân absolut care ține cont doar de dorințele și plăcerile lui. Dacă are poftă de căpșuni, cireșe, caise, piersici etc. în miez de iarnă, pretinde să le găsească la supermarket și nu-l interesează cum au fost obținute. Eventual, doar strâmbă din nas că nu-s așa gustoase cum ar trebui să fie sau se revoltă pe facebook când află că, de fapt, a mâncat un sac de chimicale, care doar are aspectul fructului căutat. Apoi, nu face legătura între diversele alergii și/sau boli și poftele satisfăcute în anotimpurile nepotrivite.

De ce? Pentru că i s-a spus că i se cuvine, merită să se răsfețe și a ales calea, comodă și plăcută, de a-și însuși aceste îndemnuri. De ce merită? Pentru că el, individul, este stăpânul Universului, cel ce se luptă cu natura, trage rachete antigrindină când vor mușchii lui de pe aplicația de pe telefon, taie păduri, schimbă cursul apelor, decide cine merită să trăiască și cum.

Spre exemplificare, ursul pare să devină, pe zi ce trece, inamicul numărul unu al românului. După excesiva mediatizare a împușcării ursului Arthur, urmează excesiva mediatizare a coborârii urșilor în diverse localități. Recenta moarte a unui cioban în urma luptei cu un urs a invadat toate canalele media. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

N-am auzit pe nimeni să se-ntrebe ce i-a determinat pe cei trei (dacă nu mă înșel) ciobani să se ia la luptă cu ursul? Teama de pagubă în cazul în care animalele le-ar fi aparținut? Teama de stăpânul animalelor, care le-ar fi imputat animalul pierdut? Ce te poate determina să te iei la bătaie cu un animal net superior din punct de vedere fizic? Aici sunt o mulțime de necunoscute, care ar putea completa imaginea de ansamblu cu privire la ce s-a întâmplat acolo cu adevărat.

Îmi amintesc  instructajul pe care-l primeam, elevi fiind, în taberele montane cu privire la întâlnirea cu ursul. Nimic nu prevedea folosirea forței împotriva urșilor.

Ce-i determină pe urși să facă incursiuni pe la stâne sau prin diverse localități știm. Foamea! Le exploatăm habitatul fără să ne pese de consecințe și, când vine nota de plată, refuzăm să plătim prețul. Nu mă confundați cu un ultra ecologist, care se împotrivește construirii de autostrăzi pentru că pe acolo i se intersecta drumul pârșului mov de stâncă galbenă. Nu e cazul la mine.

Dar oricât de ne ultra sunt, tot nu pot să ignor că tăiem păduri fără scop comunitar, ci doar pentru a face politicieni și securiști milionari și autostrăzi tot nu avem. Cheltuim bani pentru hrănirea animalelor pădurii (dacă nu știați), dar acestea sunt tot mai flămânde și încep să-și caute hrana prin tomberoane sau atacând stâne. Nimeni nu se întreabă asta. De ce animalele sălbatice sunt tot mai flămânde în ciuda sumelor cheltuite sau a pretinsului efort depus de autorități?

Ce urmează? Să exterminăm toate animalele, care ne pot pune viața în pericol, fără a ne întreba de ce s-a putut trăi într-un oarecare echilibru până la un moment dat și de ce, dintr-o dată, pare să nu se mai poată acum?

Este evident că autoritățile centrale și elementele lor descentralizate din teritoriu au pierdut sau sunt pe cale să piardă complet controlul și în domeniul ăsta.  Ce ignorăm, din nou, pentru că ne este comod să ne rezumăm doar la arăta cu degetul, este faptul că aceste autorități sunt imaginea fidelă a societății românești în ansamblu pe care noi, individ cu individ, o formăm.

Nu înțeleg de ce ne tot mirăm de cât de slabă este clasa politică atâta vreme cât asta e tot ceea ce am putut produce noi… pă persoană fizică sau nu. Ăia au fost candidații dintre care, o mică parte dintre noi, am ales cine-s cei care să meargă în Parlament, care a decis care este Guvernul, din care fac parte miniștri, care și-au ales colaboratori după chipul și asemănarea lor, chiar mai slabi de teamă să nu le ia prea curând locul.

Toți aceștia au populat locurile de muncă de prin ministere și agenții guvernamentale în care abia dacă mai găsești, prin cine știe ce minune, hai să zicem, un 15-20% oameni care au habar cu ce se ocupă și o fac mai mult sau mai puțin entuziast sau onest. Știu ce zic, am fost în acea parte a baricadei și am și de acolo multe povestiri…  cărora poate le va veni vremea cândva.

Revenind la subiect, ne credem îndreptățiți să vrem și să ne impunem poftele tuturor. Mai nou, ne credem îndreptățiți să ne impunem punctele de vedere și celorlalți indivizi. De ce n-am face asta și cu animalele? Nu ne convine ceva? Hai, să le-mpușcăm! Urmează să aplicăm asta, din nou, și la oamenii de lângă noi?

Știu, sună ciudat cuvintele astea de la un fost vânător. M-am lăsat de sportul ăsta și nu din motive de ecologie. Doar că, pe vremea când încă vânam, o făceam după calcule stricte (științifice, că tot pare să placă acest cuvânt) cu privire la cantitatea de vânat extrasă dintr-un areal sau mergeam la îndepărtat dăunători, al căror număr era stabilit în aceleași condiții.

Toate astea își au locul, rostul și momentul lor dacă-s făcute cu cap, altfel, ajungem la haosul din zilele noastre în care indivizii se raliază unei idei (tabăra Arthur vs. tabăra speriaților de animale sălbatice), eventual unice și fixe. Ambele tabere se radicalizează pe poziție și nu mai sunt capabile să asculte pe ceilalți, dar, mai grav, niciuna dintre tabere nu are dreptate pe deplin… așa cum le place să creadă.

Ursul este un animal omnivor, adică poate consuma hrană atât vegetală cât și de origine animală. Preferă hrana de origine vegetală, dar, dacă nu are încotro (de foame!), se mulțumește cu orice prinde: pești, foci, cerbi, mamifere mici, păsări, ouă de păsări, insecte și chiar cadavre care încă n-au intrat în putrefacție. Taie-le pădurile, nu pune nimic în loc (măcar niște locuri de hrănire, care să fie și îndestulate periodic cu hrană,  în arealul lor normal… cum se făcea pe vremuri) și apoi supără-te că a luat-o la pas prin împrejurimi sau chiar mai departe.

Din păcate, animalul sălbatic ce a prins gust de sânge de om, dar, mai ales, care a văzut că acestă ființă, care se pretinde stăpâna universului și-și spune om, este, de fapt, un adversar inferior fizic și relativ ușor de doborât… nu prea mai poate fi recuperat și strămutat. Există toate șansele ca acesta să repete masacrul cu proxima ocazie când va fi flămând și nu va avea altceva de mâncat sau va fi provocat.

Așa cum respectul între/pentru oameni a dispărut, respectul pentru natură și regulile ei nu mai face doi bani. Preocupați de încălzirea globală, globalizare și orice alte variațiuni pe aceeași temă, pierdem din vedere faptul că aici, local, ne batem joc de ceea ce avem (încă!) și așteptăm să se facă “ceva”, eventual să apară un “om de bine”, care să ne arate o cale, care să nu presupună niciun efort.

În cazul de față, un minim efort ar fi să presezi Ministeriul Mediului și Ocoalele Silvice să spună ce s-a întâmplat cu locurile de hrănire din păduri, cu banii alocați (mulți, puțini… habar n-avem) și ce se tot întâmplă cu defrișările ilegale, care provoacă și inundații și alunecări de teren… nu doar migrarea urșilor către zone populate, din ce în ce mai depărtate de habitatul lor natural.

Când se mai întâlnește cu ursul în locuri din ce în ce mai ciudate, când viiturile îi iau casa lui sau altor români, când terenul o ia la plimbare… poate acel român își va aminti că și-a tăiat pomii din curte ca să aibă priveliște, a tăiat pădurea ca să facă avere, a tăiat pădurea ca să-și facă loc unei viloace ș.a.m.d.

Ce se întâmplă acum este doar sosirea facturii, pe care Stăpânul autodeclarat al Universului se cam codește s-o plătească și se revoltă prin orice mijloace media sau pe rețele de “socializare”.

Asta când are timp, pentru că Stăpânul absolut al Universului este prea ocupat să găsească pilula magică ce-ți permite să mănânci orice porcărie fără să te îngrași, fără să te îmbolnăvești, friptura de vită care nu provine de la o vită, mama și tata (se mai pot folosi cuvintele astea?!) tuturor vaccinurilor și, în principiu, cum să frece menta, proces din care să rezulte nu doar bunăstare, ci chiar bogății nemăsurate, astfel încât mașinăriile să muncească în locul lui și, în curând, Inteligența Artificială să gândească în locul său.

Stăpânul autodeclarat al Universului este vulnerabil, oricât de mult și-ar dori ca autoritățile sau cineva (altcineva!) să-l protejeze împotriva a orice, inclusiv împotriva propriei ignoranțe, de care, de cele mai multe ori, nu este conștient.

Acest Stăpân al Universului (atât de puțin cunoscut) vrea ca știința să-l facă deștept, bogat, dar mai ales nemuritor și imun la suferința de orice fel, chiar și când aceasta vine ca o consecință a faptelor sale.

Ghinion! Acest stăpân autodeclarat al Universului (pe care pare să-l (re)cunoască din ce în ce mai puțin) este muritor și vulnerabil și, mai devreme sau mai târziu, prin noi și noi suferințe, cu toată revolta, va afla asta din nou… la următoarea notă de plată.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *