Dușmanul nu-ți sunt eu!

Distribuie articolul pe:

Dragă prietene/prietenă,

Dușmanul nu sunt eu. Caută-l printre cei care ne învrăjbesc, care impun restricții absurde, care-ți ascund adevărul, care-l mistifică și-ți servesc propagandă în loc de soluții, medicamente, spitale. Caută-l în cei care, speculând fricile sau nevoile tale, te-au supus unui experiment, care poate te îngrijorează, deși n-o spui, și-ți determină agresivitatea, uneori manifestă. Eu am să continui să mă rog ca doar lucrurile benefice conținute de serul ăla să ajungă la tine.

Altă alegere

Am ales altfel decât tine, așadar nu mi-am injectat serul magic și revoluționar, care, din punctul meu de vedere, sfidează mai toate legile și definițiile lumii științifice și la care nu ni se permite să aplicăm definițiile standard din DEX. Face din mine asta un antivaccinist, doar pentru că așa vrea propaganda oficială? Mă îndoiesc de asta.

Cu excepția poțiunii magice, sunt cu toate vaccinurile la zi, ca tot omul. Am renunțat să mă vaccinez doar contra gripei sezoniere, pentru că, la mine, beneficiile s-au dovedit mai mici decât riscurile sau problemele create. Pentru mine, evidența spune că am ales corect. Poate am ceva alergii. Nimeni n-a știut să-mi explice, nici eu n-am mai investigat.

Sunt multe motive pentru care oamenii au ales într-un fel sau altul. Știu persoane care și-ar fi dorit să facă vaccinul, dar au contraindicații medicale. Știu oameni care n-ar fi dorit să-l facă, dar s-au temut pentru locul lor de muncă. Sunt multe motive și pe unele nu le știm, iar pe altele poate că nu vrem să le acceptăm.

Sper să te pot ajuta să mă înțelegi

Dar nu pentru a mă/ne scuza sunt rândurile astea. Sper doar să te ajut să mă/ne înțelegi, tot așa cum te înțeleg și eu pe tine, vaccinatul… acel vaccinat, care se uită chiorâș la mine/noi. Indiferent care ți-au fost motivele, sunt sigur că ai cumpănit și tu înainte de a lua decizia. Te asigur că același lucru l-am făcut și eu. Procesul a fost același, mai lung sau mai scurt, și fiecare a decis ce a crezut mai potrivit pentru sine. Știi, de la Mengele încoace, tratamentul medical, fără excepție, se face doar prin consimțământ, iar corpul uman nu este bun de utilitate publică.

Pentru cei dragi

Aș vrea să nu folosim sloganul “pentru cei dragi”, pentru că tot evidența spune că, vaccinat (am să renunț astăzi la ghilimele) sau nu, ești vector de transmitere și infectare ca și mine, negaționistul, medievalul, conspiraționistul sau cum mi-oi mai fi spus tu când credeai că nu sunt în preajmă sau când, prezent fiind, uitai că sunt dintre “ceilalți”. Mărturisesc că și eu ți-am zis “înțepat”, dar, cred că, mai mult din cauza atitudinii, decât din cauza procedurii medicale la care te-ai supus. Iartă-mă, rogu-te.

Prieteni, amici, cunoștințe, străini…

În altă ordine de idei, sper să nu fii dintre cei care se bucură la gândul că mi s-ar putea interzice accesul chiar și în magazinele alimentare fără Green Pass-ul de care tu te bucuri acum. Ar fi trist să-mi fi ales asemenea prieten și el să fi rezistat valurilor mele succesive de ștergere din memorie și anturaj a unor asemenea persoane.

Sper să nu fii dintre cei care și-ar dori interzicerea accesului meu la serviciile medicale, pentru că am refuzat o procedură, care mie mi se pare dubioasă. Poate mă înșel în privința serului revoluționar.

Chiar sper să mă înșel! Poate că nu știi, dar am și eu dintre “cei dragi”, care, din varii motive, au mers la centrul de vaccinare. Cum crezi tu că eu ți-aș vrea altceva decât binele? Medievalul de mine se roagă mereu ca voi toți să fiți bine. M-aș ruga și la Alah și la Buda și la cine vreți voi, dacă aș ști cum.

Idiotul util și-a atins termenul de valabilitate?

Pentru mine, care n-am putut lucra online, am zis pe la început un “Facă-se voia Ta” și am continuat să intru în casele oamenilor (mulți goniți de pandalie de prin Spania, UK, Italia etc.), chiar și când compania nu mi-a cumpărat măști, mănuși sau combinezon sau atunci când a făcut-o erau vai mama lor.

Un idiot util, nu-i așa? Și medicii ăia, care muncesc în spitale și care refuză experimentul sunt tot așa? Credeți că nu mai aveți nevoie de ei, de noi? Crezi că-ți permiți să demisioneze? Unii au cedat și s-au vaccinat pe bune sau nu. Dormi mai confortabil dacă-l știi cu Green Pass ca și tine?

Nu crezi că cea mai bună soluție ar fi fost depistarea celor infectați (vaccinați au ba) și izolarea lor… dacă tot vorbim de oprirea răspândirii. Ține de logică și bun simț ce-ți spun, chiar dacă ești tot un profan, ca și mine.

Aveam legi și proceduri și î.Co.

Îți ofer un exemplu de bune practici, anterior declașării isteriei, pe care și frica ta o întreține (vorbim despre asta un pic mai târziu). Un suspect de TBC este obligat să se prezinte la analize. La fel și contacții (că tot a prins cuvântul ăsta). Nu vin, îi ia cu poliția. Enorma majoritate se prezintă și li se recoltează probe, fac o radiografie, sunt consultați de un medic de specialitate. Dacă e alarmă falsă, pleacă omul acasă.

Dacă e pozitiv, nu are ce discuta. Cu sau fără voia lui merge la spital. Așadar, mecanismul exista și funcționa de dinainte de covideală. Știi care-i diferența? Ăla sigur și dincolo de tăgadă era pozitiv.

Hai să zicem că trecem peste acuratețea testelor. Doar testatul pozitiv era izolat și supus tratamentului, iar contacții negativi primesc tratament preventiv. Revenea în comunitate tot după ce era testat și era negativ. Nu vezi nicio deosebire? Totul OK?

Lipsa testării din lanțul procedural nu te îngrijorează? Poate că nu, tu ai Green Pass și nimeni nu-ți cere să te testezi, deși poți contracta virusul și-l poți răspândi. Green Pass-ul va rămâne și după Covid și poate data viitoare nu vei mai fi tu cel de partea despre care zic ei că e aia bună și-ți va limita și tie accesul… pentru că ai/n-ai bască. Am să continui să lupt pentru drepturile tale.

Hepilică cu Green Pass?

Curat murdar, coane Fănică, dar tu ești hepilică, că poți zburda liber, mânca la restaurant, merge în călătorii în străinătate… pentru că meriți, nu-i așa? Ești un sacrificat pe altarul binelui suprem al umanității. În afară de cei care stăteau acasă pentru că le pasă, mai sunt și eroii care se simt utili umanității prin participarea la experimentul ca atare. Dacă asta te face să te simți mai bine…

Uite, am greșit că nu ți-am spus până acum că frica ta este cea care întreține toată isteria. Cred că ajunge. Cred că este cazul să te aduni și să-ți amintești ce ne deosebește de celelalte regnuri. Te-am înțeles o vreme (2,3,4 luni), dar se fac doi ani și am pierdut destulă vreme.

Nu te dușmănesc pentru că ai contribuit la disconfortul meu, încerc doar să te fac să-ți aduni mințile acasă. Nu te judec pentru că te-ai vaccinat pentru a putea călători și avea acces la diverse servicii. Te iert, așa cum am mai iertat și altele poate altora, dar nu cred că cineva va putea uita. Eu nu.

Un “film” pe care l-am mai trăit

Îți place să recunoști sau nu, chiar noi am mai trecut prin ceva asemănător. Dictatura de acum are doar alt pretext, unul medical. Frigul și foamea sunt manifeste și acum în casele românilor, dragă prietene, chiar dacă nu în ale noastre. Mai întreb odată, care-i diferența dintre un regim care nu-ți furnizează căldură și energie electrică și ăla care face să nu ți le mai permiți.

Care-i diferența dintre propaganda nazistă sau comunistă și cea a covidului? În acești doi ani, când nu exista zeama magică și Green Pass-ul, nu te-ai simțit niciodată umilit de măsuri absurde, de cum începuseră să-și ia viteză polițiștii și jandarmii? Nasol. Ei s-au prins și au lăsat-o mai moale. S-au prins că le poate veni rândul. Acum, când trebuie să arăți Green Pass-ul pentru iluzia libertății, pentru a accesa un drept fundamental, nu o favoare făcută ție, nu te simți umilit? Nici rușinat?

Viața de dinainte

Te supui pentru a-ți relua “viața de dinainte”? Exact așa, prin obediență n-o să ne-o reluăm, nici tu, nici eu. Va urma un alt pretext de adăugat la Green Pass-ul odată acceptat și, vezi tu, eu nu mai sunt dispus să aștept nici să-ți revii tu, nici să admiți, în sfârșit evidența. Nu mai am timp de pierdut cu asta.

Tratează-ți fricile. Te asigur că societatea despre care vorbesc eu este cea care-ți va restitui libertățile pentru care te-ai injectat, cealaltă, pe care temerile și poate lașitatea ta mi-o propun mie (unul din cele două treimi), va veni doar cu noi pretexte și noi restricții. Știu asta pentru că am mai trăit-o.

Privește!

Privește mai bine în jur și vezi dacă nu cumva cel care-ți spune cât de frumos, deștept și, mai ales, cât de curajos ești, deși și tu știi în sinea ta că nu-i așa…

Amintește-ți că n-ai scăpat de comunismul (din forma de dinainte de 1989) prin obediență și lașitate și că viața asta “de dinainte”, despre care vorbești acum, este, de fapt, cea de după 1989, pentru obținerea căreia doar unii și-au învins frica, dar de beneficiat beneficiază toți…și tu. Dacă nu poți ajuta, măcar nu le sta în cale.

Dușmanul nu-ți sunt eu și, mai ales, nu uita că, după ce toate astea vor fi trecut, va trebui să ne privim în ochi.

În loc de post scriptum

Poate că te-a nedumerit comparația vremurilor covid cu perioada comunismului de dinainte de 1989. Hai să revedem câteva aspecte.

Cenzurarea opiniilor diferite de propaganda oficială nu-ți reamintește nimic? N-ai mai cunoscut deținători ai adevărului absolut până acum?

Lipsa dezbaterilor pe o temă atât de importantă, în condițiile în care există cercetători, specialiști etc. care încă-și pun întrebări sau care chiar au opinii contrare nu-ți ridică semne de întrebare? Demonizarea lor, unii deținători ai Nobelului, nu te îngrijorează? Nici asta n-ai mai văzut?

Dezinsformarea ca politică de stat n-ai mai trăit-o? Vaccinul 100% sigur a fost degradat la rang de eficient, apoi declarat ca avand mai multe beneficii decât riscuri. Același vaccin te ajuta să fii imun, apoi doar te proteja pe tine și cei dragi, deși încă n-am aflat cum. Vaccinatul rupea lanțul transmiterii, apoi s-a spus că transmite mai puțin, dar de fapt nici asta n-a fost adevărat.

Interzicerea manifestatiilor, dar permiterea concertelor ți se par măsuri logice? Introducerea testării, măcar de atunci când s-a renunțat la sloganul cu vaccinatul nu transmite deloc, nu crezi că ar fi fost mai normală, logică, științifică? Sigur, asta ți-ar cam fi anulat Green Pass-ul pe care-l apreciezi atât de mult. Nici astea nu accesează niciun fișier de memorie cu privire la cum era tratat cetățeanul regimului comunist?

Represiunea, nici pe asta n-ai văzut-o? Valurile de amenzi și săltările de pe stradă în baza unor pretexte neconstituționale? Ai aplaudat tratamentul aplicat de China sau India cetățenilor? Îți place ce se întâmplă acum în Australia sau în unele state albastre (democrate) din SUA?

Lipsa de transparență cu privire la virus, boală, tratamente, medicamente, chiar respingerea ideii de tratament nu-ți amintesc nimic?

Inducerea fricii de oameni în general, de prieteni, de propria familie… nici astea nu declanșează nimic? E ceva nou?

Îndemnul la turnătorie, nu seamănă cu nimic? E adevărat că și atunci. ca și acum, nu toți am făcut parte din tagma turnătorilor.

Sechestrarea inițială a persoanelor bănuite a fi bolnave/infectate/contacți și internarea lor la grămadă… nu-ți dau frisoane? Nu s-a mai întâmplat?

Sistemul medical, lipsa medicamentelor, lipsa paturilor ATI, omerta din sistem nu-ți spun nimic? Presiunea pe ăia care decid ce și când se cumpără, cum este tratat bolnavul (nu numai dpdv medical) în spital… nu crezi că ar fi salvat mai multe vieți? Te-ai întrebat de ce li se iau bolnavilor internați telefoanele mobile sau nu te-a interesat pentru că nu ți s-a întâmplat ție?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *