Mă tem să mă tem

„Felicitări pentru curaj. Eu aștept să înceapă lumea să moară înainte să mă decid dacă o ard curajos sau nu.” îmi scrie un drag prieten pe WhatsApp, comentând despre articolul precedent: Frica noastră cea de toate zilele. Este unul dintre cei mai buni critici ai mei, atât pe vreme de pace cât și în situații excepționale. Bine, deși nu este un cârcotaș, este genul de om care vede cu ochiul liber și fisurile de pe alte planete, așa că până la Constanța s-a uitat, așa, în viteză… cu coada ochiului.

De aceea, poate, pare să nu fi prins imaginea de ansamblu . Ce am scris eu nu este despre curaj, tradiții sau miserupism. Este doar depre viață așa cum este ea sau, mai bine zis, despre viață așa cum alegi s-o trăiești… strict din punctul meu de vedere, pe baza experiențelor mele de viață, influenței exercitate asupra devenirii mele ca om de către bunici, părinți și nu numai.

Mi-a fost foame, mi-a fost sete, mi-a fost prea cald, mi-a fost prea frig și MI-A FOST TEAMĂ pentru mine sau pentru ai mei. Foamea am potolit-o cu orice am făcut rost, am băut când am avut (chiar și dintr-un râu netestat sau dintr-o cișmea despre care nu știam nimic), m-am răcorit când s-a putut (la umbra unui copac de pe marginea drumului)și m-am încălzit cumva la un moment dat.

TEAMA! Teama cred că este parte a reflexului de auto-conservare, nu cred că este ceva rușinos. Teama poate fi controlată și, atâta vreme cât nu înfrânge spiritul, este ceva bun, chiar util. Teama este uneori un bun educator. Copilul va atinge din curiozitate focul, se va frige, iar suferința provocată de arsură îi va întipări în memorie că focul frige. Așa învață și că apa este udă.

Dacă s-a înțeles că articolul anterior este o declarație despre bărbăție și curaj, am să vă dezamăgesc. Cînd mi-a șuierat primul glonț pe la ureche mi-a fost teamă. Mi-a fost atât de teamă, încât îmi venea să mă ridic și s-o rup la fugă. Unii au făcut-o și s-au dus exact înspre sursă. Nu detaliez. Eu n-am făcut-o. Am reușit, nu știu cum, s-o stăpânesc suficient cât să merg apoi în bena unei camionete cu răniți la trup sau la minte, cu unii dintre cei cărora teama le-a învins spiritul, rațiunea sau cum vreți să-i spuneți. Pe vremea aceea nu știam nici de Litania împotriva fricii și nici Tatăl nostru nu obișnuiam să-l spun. Să spunem că am avut noroc.

Altădată mi-a fost teamă pentru libertatea mea (nu mai contează detaliile), dar rușinea, teama de remușcări dacă aș înfundat un om nevinovat pentru a-mi scăpa pielea (la fel de nevinovată) au fost mai puternice. Teama de a mă uita la un ticălos când m-aș fi privit în oglindă a învins teama de eventuale consecințe… fie ele și teribile.

Pe Camino, în vârful Pirineilor, obosit peste măsură, când pulsul mi-a luat-o razna, m-am gândit că asta a fost, apoi mi-am amintit că știu cât de complicat și costisitor ar fi fost să creez o asemenea problemă familiei. Știam și Litania și Tatăl nostru și Rugăciunea inimii. Le-am folosit pe toate trei, pe ultima chiar cam de tot atâtea ori câți pași am făcut apoi până la Santiago de Compostela.

Am văzut cum teama schimonosește chipuri sau schilodește trupuri, dar și oameni temători care au trecut dincolo cu demnitate. Am văzut și oameni fără frică! Nu sunt unul dintre ei, doar că mie îmi este mai teamă de ridicol, mi-e mai teamă să-mi schilodesc sufletul, mi-e mai teamă să-mi pierd respectul de sine sau mințile… decât de suferință sau de moarte. Suferința sau moartea fac, până la urmă, parte din fișa postului oricărui muritor… alături de bucurie, sănătate, împliniri etc.

Închei cu o istorioară a lui Anthony de Mello auzită duminică de la Părintele Marius Moșteanu. Se spune că într-o dimineață, Califul pleacă din Damasc și, pe drum, se întâlnește cu Ciuma, care gonea tare către oraș, călare pe o cămilă. Interpelată de către Calif, Ciuma îi mărturisește că are mandat să ridice din Damasc 1,000 de suflete. Peste o săptămână, Califul se întoarce spre Damasc și află de dipariția a 50,000 de locuitori.

Când întâlnește Ciuma la porțile orașului și Califul o întreabă de ce sunt 50,000 de morți ,deși declarase inițial că va lua doar 1,000, aceasta i-a răspuns:

„Nu, nu! Eu am luat doar 1,000… pe restul i-au luat Frica și Panica.”

Categorii:Home

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.