Frica noastră cea de toate zilele

Deși nu sunt deloc de acord cu isteria generalizată, larg răspândită pe toate canalele media, intenționez să respect toate indicațiile primite de la autorități, dar nu-mi voi refuza dreptul de a simți sau a gândi… în ciuda tuturor îndemnurilor contrare, mai mult sau mai puțin fățișe.

Suntem urmașii celor care au populat pământul în vremuri de război sau molime mult mai crunte decât tipul acesta de gripă. Se pare că această informație a dispărut cumva din conștiința noastră sau poate doar așteaptă cuminte pentru a-și revela existența către cei care o caută. Frica de suferință sau de moarte este atât de puternică, încât pare că întunecă judecata mai repede decât se poate răspândi Corona… virusul, nu berea.

Bunicii din partea mamei, ambii născuți la începutul anilor 1900, trecuți prin două războaie mondiale, foamete cruntă, molime (eradicate astăzi sau care au leac), pierderea primilor născuți, spuneau despre toate acestea că sunt chestiuni peste care se poate trece, cu suferință ce-i drept, dar nu erau un capăt de țară. Era vorba despre toate, cu o singură excepție: RĂZBOIUL! Dintre toate, doar pentru PACE se rugau.

Zilele acestea, de când s-a pornit isteria, mă gândesc tot mai des la ei și la învățăturile primite (nu întotdeauna chiar conștient) de la ei. Bunica mea, fată de notar, avea șapte clase. La acea vreme însemna că avea dreptul de a profesa ca învățător, dar viața, dragostea pentru un țăran autentic (totuși cu patru clase și el) au dus-o către destinul de mamă a șapte copii supraviețuitori din 10 născuți, bunică (mamaie) pentru zeci de nepoți și strănepoți.

Îi revăd acum în străfundurile memoriei mele cum se scoală înainte de ivirea zorilor pentru a adăpa animalele, pentru a pregăti micul dejun și apoi de a pune mâna care pe coasă, care pe sapă… după cum erau distribuite sarcinile în cadrul familiei. Nu i-am auzit niciodată vorbind despre depresii, frică de suferință de orice fel sau lehamite de muncă.

Mărturie pentru toate cele afirmate mai sus stau felul cum au trăit și chiar cum au trecut dincolo, la cele veșnice… în liniște și cu demnitate. Bunica a făcut AVC săpând în grădină la peste 70 de ani și, în câteva zile, s-a dus să se reunească cu strămoșii, iar bunicul, niște ani mai târziu, fiind în vizită la noi, la peste 80 de ani, s-a trezit de dimineață, a fost la baie, a rezolvat toate cele legate de igiena personală, s-a așezat la loc în pat și nu s-a mai trezit.

Când mă gândeam la război vedeam doar imaginile acelea cu gloanțe șuierând, bombardamente ș.a.m.d. Acum 40 de ani, dragilor mei bunici nu le-a trecut prin cap că războiul cu tine însuți, bombardamentele cu frică sunt mai periculoase decât gloanțe, grenade sau chiar bomba atomică.

Ei au găsit resursele pentru a trece peste problemele lor cu mult curaj și demnitate. Acum este rândul nostru.

P.S. Deși este dintr-un roman SF, Litania împotriva fricii mi se pare foarte potrivită pentru vremurile acestea:

„Nu îmi va fi teamă. Frica este cea care ucide mintea. Frica este moartea măruntă care aduce distrugerea totală.

Îmi voi infrunta frica. Îi voi da voie să treacă peste mine și prin mine.

Şi, după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior şi voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai rămâne nimic.

Voi rămâne doar eu.”

– din Dune, de Frank Herbert

Categorii:Gânduri, Home

Etichetat ca:, ,

1 răspuns

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.