Camino de Santiago

9 iunie – a șaptea zi pe Camino

Odihnit, hidratat, hrănit la micul dejun cu ce am încropit de prin paporniță, nu foarte multe, pentru că trebuie să fiu atent la greutatea rucsacului. Așa că pornesc la drum după răsăritul soarelui.

13335643_1616455345336417_1738970532374318936_n

În răcoarea dimineții, mă strecor prin străduțele înguste până răzbesc spre ieșire. Planul zilei era să ajung până la Estrella, aflată la puțin peste 20Km.

12991117_1616526211995997_2592332515735276584_n

Terenul plat face începutul zilei și mai promițător.

13343092_1616526295329322_2627816465580437339_n

Trec prin livada de măslini.

13413108_1616526021996016_4601643550420163817_n

Macii fac deja parte din cotidian. Uneori mă întreb dacă spaniolii cultivă grâu pentru a-l recolta sau doar pentru a vedea macii. Până la Ciraqui (puțin peste 3 Km) am parte doar de o urcare în pantă ușoară.

13344544_1616526068662678_1623190058346905013_n

Soarele este încă prietenos, dar umbra Lordului Vader nu știu ce fel de prevestire va fi.

13423745_1616526115329340_7624758033602687194_n

Pentru a ne realătura vechiului drum al pelerinilor, va trebui să traversăm autostrada (Autovia del Camino) pe o pasarelă. Încep să simt căldura și un pic de oboseală așa că uit să mai fotografiez alte două poduri medievale peste care trec. Am un singur gând: tot înainte.

13432273_1616525978662687_2239823857682159933_n

Când pe deasunpra, când pe dedesubt, merg mereu înainte, dar apar și primele semne ale căldurii excesive.

13413147_1616526178662667_8046225839054697295_n

Înainte, înainte, dar parcă nu întrevăd vești pre bune.

13423984_1616526201995998_1053531214682201818_n

Pentru că nu mai cățărasem scări cam de mult, mă bucur nespus, mai ales că durerea din partea dreaptă a spatelui nu-mi dă pace. Tot n-am reușit să găsesc magazinul în care să-i cumpăr perechea bățului de care mă folosesc intensiv. Mai este mult până la Lorca? Mi-ar prinde bine o pauză.

14218530_1110187689035441_597479905_n

Nu mai știu care dintre camarazii caminarzi mi-a făcut și trimis această fotografie. Păcat că n-a prins momentul sosirii când m-am trântit (la propriu) la umbră și n-am scos nicio vorbă cel puțin 10 minute. Aici eram deja „resuscitat” și foarte bucuros că am prins wifi și pot vorbi acasă.  Tot aici schimb câteva vorbe cu Kevin și amicul său, doi irlandezi proaspăt ieșiți la pensie. Kevin este un nume de reținut și va reapărea în povestirea zilei următoare.

Am nevoie de mai bine de jumătate de oră pentru a reveni pe linia de plutire, hotărăsc să continui, nu mai sunt atât de sigur că voi ajunge până la Estrella, dar măcar până în următorul sat tot ar trebui să continui. Nici aici nu există un magazin cu articole sportive.

Continui prin arșiță și îmi amintesc faptul că Theo, care mă depășise, postase pe contul de facebook un albergue cu piscină și hamace. La câtă căldură am îndurat în ultimele două zile, mi-ar prinde foarte bine o bălăceală, dar rămâne de văzut dacă găsesc hostelul cu pricina.

13339597_1616614281987190_5982918720526909610_n

Cam așa am ajuns în Villatuerta și am reușit să găsesc imediat Albergue La Casa Magica. Am rămas aici, deși nu parcursesem mai mult de 15 Km.

ziua 7

traseul zilei a 7-a

Gândul la piscină și hamace a fost mai puternic decât capacitatea de înaintare.

13424003_1616634025318549_7740162171227597176_n

N-am regretat nicio clipă decizia de a mă opri în acest loc. După un duș temeinic și prelungit (aici nu ni s-a mai atras atenția că boilerul nu face față, dacă apa caldă este lăsată să curgă prea mult), m-am bucurat de piscina aia, după ce a venit un pic de umbră peste ea, de parcă aș fi câștigat marele premiu la loto. Hamacele așezate la umbră au fost pe post de super-mega-hiper bonus.

img_3017-1024x768-1

Cred că am moțăit un pic într-unul dintre aceste hamace până am fost capabil să mă alătur comunității.

Stau la o bere cu Kevin și amicul său. Așa aflu că, de fapt, numele lui este Caoimhin. Încerc să pronunț și, pentru prima dată, nu reușesc neam. Râdem de chestia asta. De aceea se prezintă Kevin, acesta fiind echivalentul numelui său irlandez.

Mă întreabă dacă sunt OK. Văzuse că din timp în timp mă opresc pentru a-mi masa partea drepată a spatelui. Îi explic tărășenia cu un singur băț, ghinionul de a nu fi găsit magazinul deschis în Zubiri și lipsa acestui articol în localitățile traversate de atunci. Întrebasem și aici și primisem același răspuns. Într-un oraș voi găsi ceea ce caut, dar până la primul oraș mai aveam ceva de mers.

Ne întreținem apoi cu o americancă ce avea ședere prelungită în acest albergue. Își sucise glezna și încerca să vadă dacă poate continua călătoria în câteva zile, altfel va pleca acasă și va reveni altă dată. Voi mai auzi/vedea situații de genul acesta.

zen room

Undeva în măruntaiele acestui albergue senzațional exista un soi de Zen Room. Pentru că am descoperit-o și pentru că era complet goală, m-am întins pe saltea, cu mâinile sub cap și ochii în tavan pentru un moment complet altfel, marcat și de muzica specifică, cântând în surdină.

Nu cred că am stat acolo mai mult de jumătate de oră, dar am reușit să fac o analiză completă a celor șapte zile petrecute pe Camino. Era evident că, târâș-grăpiș, aș putea totuși parcurge traseul. Factorul timp era singurul care-mi dădea de furcă, dar puteam găsi o soluție și la asta, până la urmă. Poate reușeam să recuperez ziua de întârziere față de etapele programate… mă rog, programate de alții.

Întotdeauna mi-am pus întrebarea cum au făcut calculul timpului cei care au inscripționat plăcuțele vieții. Nici la 20 de ani, în plină formă și cu greutatea corectă nu reușeam să fac din puctul A în punctul B cât scria pe indicatoare și nici nu cunosc pe nimeni care să fi putut. Mă rog, o fi pentru campioni sau așa ceva. Aleg să ignor subiectul. Eu am să fac cum și cât pot.

Revenind la analiză, lucrurile se prezentau astfel:

  • aveam dureri de spate din cauza mersului într-un singur băț;
  • încă nu învățasem foarte bine disciplina apei și aveam momente în care sufeream de sete (mai ratam o fântână sau beam prea multă apă până la următoarea sursă);
  • căldura devenise un factor de destabilizare și trebuia să mă obișnuiesc cu ea cât mai repede;
  • momentele de urcare în pantă îmi dau serios de furcă;
  • nu puteam ține un ritm constant; după o zi bună la numărul de kilometri urma mereu una aproape dezastru;
  • trebuie să mă organizez mai bine în ceea ce privește mesele, pentru că banii se duc repede ,dacă nu reușesc să-mi adun energia pentru a-mi prepara singur ceva… acolo unde se poate.

Cu toate acestea:

  • m-am ținut acceptabil pentru cum m-am prezentat la start (coloană fracturată, platfus, dureri de dinți de la paradontoză, supraponderal, lipsă totală de experiență);
  • durerile pe care le simt trec relativ repede, apoi se instalează o stare plăcută ca după un lucru bine făcut;
  • diminețile sunt plin de energie de parcă aș fi în prima zi;
  • trebuie să găsesc o metodă de a conserva energia și de a lupta cu arșița;
  • am convingerea că în două bețe aș putea merge mult mai bine și sunt sigur că voi putea continua, chiar dacă mai greu, până achiziționez încă unul.

Rezoluție: cu siguranță drumul duce doar înainte și nu mai există opțiunea abandon, dar trebuie să mă adaptez mai bine și mai repede.

Pentru că se apropia ora cinei, m-am întors între caminarzi, am mai discutat, am mai râs, am mai glumit până ni s-a servit cina. Meniul pelerinului, servit la Casa Magica, este foarte bine gătit și stropit cu, de acum, tradiționala jumătate de fiolă de vin roșu (inclusă în preț). De această dată este vorba despre un vin roșu de La Rioja, regiunea în care ne aflăm, regiune viticolă cunoscută.

Nu voi conteni să mă mir de cât de bun este vinul roșu din Spania și de prețul foarte mic. Când am cumpărat (rareori), n-am plătit mai mult de 4 euro pe o sticlă de 0,7.

După cină, fiecare s-a dus la patul său, a pregătit schimburile pentru a doua zi (pentru a nu foșni nimic dimineața) și, la scurtă vreme, liniște deplină s-a așternut peste Casa Magica… probabil până la primele sforăituri, pe care eu nu le aud pentru că ori am dopuri în urechi ori muzica din căști acoperă tot.

 

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.