Uniunea Europeană la primul divorț

În câteva ore, Marea Britanie (U.K.) pășește oficial în afara Uniunii Europene (U.E.) La 31 ianuarie 20-20, ora 23:00 GMT (Londra) sau 00:00 CET (Bruxelles), Uniunea va avea doar 27 de state membre. La ora menționată, divorțul UK de UE devine oficial, dar partajul se mai discută până la 31 decembrie.

Cam așa arată situația de aici de unde privesc eu, un divorț cu ceva năbădăi, dar cu partajul nelămurit… și după două divorțuri la activ ar cam trebui să mă pricep un pic. U.K. a intentat divorț în 2016 (prin Referendum), dar, cumva, procesul de divorț a fost lung și obositor pentru toate părțile. Niciuna dintre părți n-a cerut, ca motiv al divorțului, „culpă comună fără motivare”. Au vrut să-și arate reciproc diverse. Cine, cui și ce a arătat vom vedea în anii care vin.

Campanii murdare au profesat ambele părți. Britanicii mai ales înainte de referendum, iar UE după. Nimeni n-a crezut în UE că referendumul din 2016 va trece. După ce și-a revenit din surpriză, U.E. a încercat să contraatace, iar acțiunile sale n-au fost mai prejos cu nimic decât cele ale UKIP (partidul pentru Independența Regatului Unit) condus de mult hulitul Nigel Farage.

Nici mie nu mi-e prea simpatic, dar trebuie să recunoaștem că, spre deosebire de celelalte partide aparținând diverselor „familii” politice europene, Nigel Farage și UKIP au fost sinceri cu ceilalți în ceea ce privește intențiile urmărite. Spre deosebire de toți ceilalți, la care adăugăm și birocrația bruxeleză, n-au umblat cu „cioara vopsită”.

Nici în ultimul discurs Farage n-a menajat pe nimeni și, după cum a afirmat în ultimul său discurs, britanicii s-au alăturat pieței comune europene în 1973 „și nu unei uniuni politice cu steaguri, imnuri, președinți și chiar o armată europeană”, după cum se discută acum.

„Iubim Europa, dar urâm Uniunea Europeană!” a spus la final Farage… și britanicii au dovedit asta ( „iubim Europa”) chiar și în ultimele două răboaie mondiale, dar, mai ales, în ultimul în care au fost singura națiune europeană care s-a împotrivit naziștilor încă de la început… încă de când celelalte națiuni (inclusiv rușii) își împărțeau Polonia cu Hitler, iar francezii se predau fără să tragă un foc. Au riscat tot, au pierdut mult, dar se pare că nu și-au pierdut conștiința națională și dorința de Suveranitate.

Uniunea Europeană trebuia să aibă o Constituție legitimă, care să fie supusă referendumului cetățenilor tuturor țărilor membre. Francezii și danezii au respins în 2005 proiectul de Constituție Europeană, iar irlandezii au tot votat până a ieșit „bine” și, în loc să se lucreze la o variantă care să fie agreabilă pentru toată lumea, guvernele vremelnice ale statelor membre au semnat Tratatul de la Lisabona și nici până în ziua de astăzi nu există o Constituție Europeană validată de cetățeni.

Înlocuirea Constituției cu diverse tratate nevalidate popular, în opinia mea, constituie o tentativă (minimum) de înșelăciune pusă la cale de toate „familiile” politice europene, prin care angajează sute de milioane de cetățeni fără a-i fi consultat cu adevărat vreodată. Instituțiile europene nu au legitimitate, dar sunt investite cu puteri discreționare și nu dau în mod real socoteală în fața cetățenilor.

Toți acești birocrați bruxelezi, indiferent de naționalitate, s-au constituit într-o putere suprastatală, exagerat de bine plătită din taxele tuturor cetățenilor Uniunii, dar fără a răspunde în mod direct în fața lor și dăruindu-și unii altora tot felul de titluri care mai de care mai pompoase: Președintele Parlamentului, Președintele Comisiei, Comisari, Colegiul Comisarilor, Curtea de Justiție a UE, Procurorul Șef European, comitete, comiții, agenții… dimpreună cu toate avantajele.

Nu voi avea nimic împotriva lor când și dacă majoritatea cetățenilor Uniunii Europene vor decide asta prin referendumuri naționale, când vom decide asupra unei Constituții care să prevadă toate regulile, exact aceleași pentru toți, toate instituțiile pe care noi cetățenii le considerăm necesare și toate mecanismele prin care birocrația creată să dea socoteală direct celor care le plătesc salariile. Altfel, valul de euroscepticism va crește și vor urma și alte state exemplul britanic. Polonia și Ungaria par să fi ieșit deja la încălzire.

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.