Buen Camino

În urmă cu niște ani am parcurs pe jos Camino de Santiago, care mai este cunoscut și ca fiind El Camino, The Way, Calea. Am luat rucsacul în spate și m-am gândit doar cum să fac ca acesta să fie cât mai ușor. Acolo, cu fiecare pas, am început să conștientizez că pe umeri nu aveam doar bretelele rucsacului, ci căram și tot balastul de griji, temeri, limite, frustrări…

Mulți dintre cei din avionul care ne transporta spre Biaritz cred că erau în aceeași situație. Oare dacă acest balast ar fi fost cuantificabil în kilograme… avionul ar mai fi putut decola? O lună, 1000 de kilometri, mai mult sau mai puțin, produc transformări. Am lăsat în urmă după fiecare pas nu doar kilograme de pe fizic, dar și din balastul cărat, mai mult sau mai puțin conștient, cu mine. Am primit în schimb nu doar un fizic ceva mai suplu și o condiție fizică bună, dar și multe alte daruri. Care sunt acelea? Fiecare primește după nevoi și străduință.

N-am dus lipsă de nimic, deși tot ce era pe mine și-n rucsac erau singura mea avere. Doar Familia mi-a lipsit și doar pentru a mă întoarce la familie m-am oprit din mers, m-am urcat în avion la data înscrisă pe bilet și m-am întors acasă. Am știut că aș putea s-o țin așa până la capătul lumii sau până la capătul zilelor.

Întors la civilizație, am avut nevoie de o perioadă de readaptare. Rămăsesem cu o cadență aproape muzicală a pașilor, am o mulțime de amintiri senzaționale despre oameni și locuri. Cu darurile primite am făcut ce trebuia? O vreme, da.

Am crezut că am reușit să iert tot ce era de iertat la mine sau la ceilalți. Recitind ce am scis în ultima vreme, deși corect la nivel rațional sau din punct de vedere istoric poate fi citit și într-o cheie pe care nu mi-am dorit-o. Încă nu știu cum să remediez asta, dar nu cred că ștergerea articolelor ar fi soluția, așa că vor rămâne acolo unde sunt. N-am să uit, dar am să încerc să iert ce mai este de iertat. Aș putea spune și eu ce spunea una dintre fiicele mele, care, atunci când greșea și cerea iertare, în loc de iartă-mă: „Te iert… și pe tine și pe mine”.

De fapt, dincolo de cuvinte, ceea ce avem cu toții nevoie este Reconcilierea. Avem nevoie să ieșim din logica asta beligerantă în care gândim și trăim. Nu există două, trei sau nouă Românii și nici deținători ai adevărului absolut în rândul membrilor niciunei tabere. Există doar cetățeni români, care s-au lăsat divizați, nici nu mai contează de către cine și cum.

Calea către ce am putea fi ne-a fost arătată de înaintași. Din istorie am putea învăța, de exemplu, că după ce Mihai Viteazul a reușit la 1600 Prima Mare Unire, 318 ani au fost necesari pentru a se putea repeta. Sunt convins că și moldovenii și muntenii au avut orgoliile și interesele lor, peste care au trebuit să treacă la 1859, multe alte obstacole au trebuit depășite și mult sânge a trebuit să curgă pentru momentul 1 Decembrie 1918.

Au trecut 100 de ani de atunci. Distrugem tot doar pentru a puncta cine are sau nu dreptate? Suntem unii mai deștepți sau mai merituoși decât ceilalți sau suntem doar niște oameni, fiecare cu bunele și relele lui. Putem evolua ca nație, Stat… fiecare-n legea lui… „pă persoană fizică”? În 30 de ani, am pierdut din solidaritatea la care ne-a împins perioada comunistă. Cât ne trebuie să o reclădim nu contează… doar să se întâmple. E doar un drum de parcurs, cu suișurile și coborâșurile lui, limite, temeri, griji, frustrări de depășit, al cărui prim pas poate fi iertarea reciprocă.

P.S. Poate că ar fi trebuit ca acesta să fie primul articol de pe blog.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.