Camino de Santiago

Ce bei, ce mănânci … pe Camino de Santiago?

APA

Am să încep cu apa, poate și pentru că eu am avut câteva episoade mai dure legate de asta pe Camino, dar și pentru că fără mâncare niște ore te mai descurci, dar deshidratat  sigur nu-ți dorești să fii. Eu am “reușit” și, de aceea, nu recomand experiența. Am să povestesc despre aceasta în Jurnal.

Deci, apa este în general potabilă, acolo unde nu este potabilă, există, de regulă, un avertisment în legătură cu asta. Deși se spune că există multe cișmele pe Camino, în realitate sunt mai puține, iar în prima parte (cam prima sută de kilometri) veți fi nevoiți de multe ori să scoateți din buzunar cam 1,5 Euro pe la un bar pentru 0,5 litri de apă rece, dacă ați terminat-o pe cea din rucsac. Eu, mai târziu, când am învățat disciplina apei și când am reușit să-mi dau seama de câtă aveam nevoie, alimentam bidoanele de la robinet din albergue și preferam să cumpăr un fresh de portocale (foarte bun, dar cam scump 1-2 euro un păhărel, nu pahar).

ATENȚIE! Sunt etape în care nu veți trece pentru mulți kilometri prin nicio localitate și nu veți găsi cișmele pentru 8-12-18 Km. Din St.Jean, peste Pirinei, după Orisson (7,5-8 Km de St.Jean) mai există doar Fântâna lui Roland (8-9 Km de Orisson și 8-9 Km de Roncesvalles). Consultați mereu lista cu albergue, pe care o primiți în St.Jean, pentru că acolo vedeți și distanța între localități. Mai sunt 2-3 etape de 12-18 Km fără cișmele, pentru că nu treceți prin niciun sătuc, dar care au un bar (tip rulotă cu câteva mese) cam pe la mijloc, iar prețurile sunt cele consacrate în toate barurile rurale de-a lungul Camino de Santiago… cam piperate pentru un românaș șomer, dar pot fi binevenite în situații critice.

HRANA

Efortul depus pentru a parcurge o distanță atât de lungă pe jos sau cu bicicleta trebuie susținut și cu o alimentație corespunzătoare. Adică mergem noi ce mergem (sau pedalăm), dar trebuie să mai și mâncăm. Recunosc din capul locului că sunt un gurmand, că doar n-oi fi făcut burtoiul ăla (cel despre care povesteam că-mi orna partea anterioară a corpului la începutul călătoriei) mâncând numai salate și supe de legume. Mai înainte, burtoil cu pricina avea și un nume: Investiția, doar că între timp l-am trecut la capitolul investiții nerentabile de care mă străduiesc să scap. Jumătate de problemă (12-13 Kg din cele 20-25 Kg extra) am rezolvat-o mergând pe Camino, cu cealaltă jumătate mă mai lupt încă.

Dar am profitat cât am putut sau cât m-a ținut buzunarul de faptul că El Camino ( Frances pentru mine) străbate diverse regiuni, fiecare cu tradițiile sale culinare.

Sparanghelul alb (foarte popular în Spania) de la borcan va trona peste mai toate tipurile de salate, aproape prin orice loc. Mie mi s-a părut interesant, deși nu mai mâncasem până atunci și am constatat că este conservat (nici nu știu dacă se poate mânca și altfel).

Sosul Chilindrón (sos tradițional în Navara și Țara Bascilor) este făcut din roșii, ardei iute roșu și ce or mai pune ei acolo. Vei găsi mâncăruri de pui sau miel făcute în acest sos.

Tapas (pintxos în Țara Bascilor sau pinchos în Asturia, Navarra, La Rioja) vei găsi practic în orice bar. Sunt servite ca aperitiv sau ca gustare când mai stai la un pahar de vorbă. Sunt baruri în care, dacă vei comanda ceva de băut, vei primi un mic tapas din partea casei.

Embutidos sunt mezeluri diverse pe care le găsești pe oriunde.

Botillo este un fel de tobă de pe la noi (carne tocată la cuțit și condimentată, care umple o burtă) afumată și uscată pe care o găsești sub diverse alte denumiri asemănătoare (botelo, butiecho, botelo, butelo), în funcție de regiune.

Brânza de Arzúa are un gust diferit de cel cu care suntem obișnuiși, dar este excelentă.

Bocadillos sunt numite sandwichurile de orice fel, un fel de mâncarea săracului și de care ai parte din plin pe Camino, fie că le cumperi de la bar, fie că îți cumperi singur o baghetă în care îndeși cam tot ce-ți trece prin minte sau ți-ai amintit să cumperi.

Pulpo a gallega, un fel de mâncare pe care iubitorii de fructe de mare (ca mine) îl vor adora, este caracatiță fiartă întreagă într-o apă în care s-au adăugat diverse ingrediente. Se stropește cu un ulei de măsline, și el condimentat, si este specific Galiției. De când am intrat în Galiția, am simțit mirosul de ocean (constănțenii trebuie că au asta în sânge) și am observat, pe când eram în căutare de hrană, tot felul de restaurante pe care scria Pulperia. Bineînțeles că inițial gândul m-a dus către pulpele de pui și chiar mă gândeam ce i-o fi împins pe galițieni să facă o pasiune pentru ele. Pentru aripioare aș fi înțeles, dar pentru pulpe de pui? Binențeles că mă și imaginam în fața unui castron plin cu ele acompaniat de cine știe ce tip de sos și o poveste despre cum s-a făcut și s-a dres. M-am trezit în fața unui fund de lemn pe care se lăfăiau bucăți de caracatiță cu un gust sublim și, dacă nu ar fi fost prevăzute cu scobitori, cu siguranță m-aș fi lins fără jenă pe degete.

Chorizo este teoretic un cârnat proaspăt sau afumat, uscat etc. (care poate fi întâlnit și sub forma și dimensiunile unui salam) care trebuie prăjit în stare proaspătă (activitate interzisă în unele albergue, iar altele sunt dotate doar cu un cuptor cu microunde … preventiv, cred) sau mâncat ca atare în varianta a doua. Asta e încă ceva de care vei avea parte din plin. Îmi plăcuse mult în Barcelona și chiar îmi era dor pentru că ce găseam acasă la supermarket nu prea semăna cu ce știam eu. Acum cred că mi-a trecut dorul pentru multă vreme … la cât am mâncat de voie sau de nevoie.

Tortilla española sau tortilla de patatas, omleta spaniolă care conține și cartofi, după care eu nu m-am dat în vânt, dar care, trebuie să recunosc că este foarte sățioasă. O felie de dimineață potolea foamea până spre cină.

Micul dejun

Dacă optezi pentru unul plătit la albergue (dacă și unde se oferă așa ceva), pentru 3-5 Euro vei primi un bufet de tip Continental (cafea, ceai, lapte, mezeluri, unt, gem, cereale).

Dacă apelezi la un bar pe drum, ai parte de o cafea cu un produs de patiserie sau o brioșă, prăjiturică, etc. pentru 2-3 Euro.Vei fi surprins să observi că prețul este mai mic în orașe decât cel practicat în cătune (1,80 Euro pentru o cafea și un produs de patiserie în Logroño comparativ cu 2,50 pe cine știe ce coclauri).

Cred că n-am văzut un bar pe tot drumul să nu aibă espressor și , cu siguranță, spaniolii preferă café con leche:  un espresso scurt dublu peste care se toarnă lapte cu generozitate, dar mai poți bea și café cortado (espresso scurt cu un strop de lapte), café solo (espresso scurt dublu), café decafeinado (fără cofeină) sau café americano (o cană mare în care, peste un espresso lung se adaugă apă fiartă să-l lungească și mai mult și la care dacă nu ceri lapte cald, nu-ți aduce nimeni).

Prânzul

Spaniolii, spre deosebire de alți europeni care preferă un sandwich sau o gustare frugală la prânz, respectă această masă a zilei, pe care, ca și noi, o consideră cea mai importantă. Menú del Día conține trei feluri: un starter (salată sau supă sau paste), felul principal (cărnuri sau peste,  cu diverse feluri de cartofi, după caz), un desert, pâine, apă sau vin (incluse în preț). Din el a derivat Menú de Peregrino despre care vom vorbi un pic mai jos și care este un fel de variantă low cost (uneori și low quality) al meniului zilei.

În general, la prânz, pelerinii mănâncă un bocadillo, cumpărat sau asamblat personal, la un popas în natură, pentru a nu pierde vremea și a nu încărca stomacul cu prea multă mâncare, în condițiile în care continuă să meargă până pe la 2-4 după amiaza (alții și mai mult).

Cina

Spaniolii iau cina cam după 10 seara (22), dar albergue, de obicei, se închide pe la 22-22,30, așa că pelerinii vor mînca un Menú de Peregrino pe la orele 19-20 (mai devreme nu gătește nimeni în Spania).

Ce conține Menú de Peregrino:

Felul Spaniolă Română
Felul întâi (starter, aperitiv) Ensalada mixta Salată mixtă cu salată, ceapă, roșii, sparanghel alb (deseori), ton (deseori)
Ensalada ruso Salată rusească (varianta rusească a salatei de boeuf fără carne)
Menestre de Verduras Supă cremă de legume
Macaroni con tomate Paste (macaroane, spaghete etc) cu sos de roșii
Lentejas Supă de linte ce poate conține carne de porc
Fel principal (însoțit de cartofi prăjiți (patatas fritas) sau variațiuni pe bază de cartofi, rareori orez sau legume fierte) Huevos fritos Ouă prăjite
Pollo Pui
Bistec Friptură de vită (mai rar)
Lomo Spate de porc
Pescado Pește
Desert Flan Crème caramel
Yogurt Iaurt
Fruta Fructe
Tarta (de manzana, chocolate, de la casa) Prăjitură (de mere, ciocolată sau specialitatea casei)
Băuturi Vino e/o agua Vin și/sau apă, spun și/sau pentru că în unele locuri le primești pe ambele, dar uneori poți doar opta între ele. Trebuie să întrebi.

Berea de toate felurile, băuturile carbogazoase etc. sunt evident de 2-3 ori mai ieftine la magazin decât la bar. Dacă vrei bere la draft, pregătește-te să plătești 2,5-3,5 Euro pe o halbă (cerveza grande) sau 1,2-2 Euro pentru un pahar (caña)-bere mică, mai mică decât “țapul” de pe vremuri. Din obsevațiile proprii, am constatat că, deși sunt amator de bere, vinul roșu (vino tinto) este cel care te ajută atât să-ți refaci forțele cât și să continui cu mersul în ziua următoare. După  cca. 350 ml de vin roșu, pelerinul de mine își revenea la viață, iar a doua zi tălpile erau OK. După bere, am constatat oarece discomfort în tălpi (un pic de usturime mai devreme decât de obicei). Am întâlnit si dintre cei ce se împăcau mai bine cu berea, dar majoritatea celor cu care am discutat observaseră și ei același lucru legat de consumul de vin roșu comparativ cu cel de bere.

Gătitul

Dacă preferi și te țin balamalele (pe mine nu m-au ținut în primele două săptămâni), poți să faci o vizită fulger la magazine, să-ți cumperi ce crezi necesar și să-ți gătești singur cina. Asta dacă albergue este dotat cu o bucătărie corespunzătoare. Sfatul meu este să mergeți la magazin abia după ce vă cazați sau, dacă sunteți ferm hotărâți să gătiți, verificați înainte de a vă caza dacă  respectivul albergue are o bucătărie utilată cu ce vă trebuie. Pe lista de care am mai vorbit poate apărea ca dotat cu bucătărie full utilată, dar lucrurile să se fi schimbat între timp. Adică să fie utilată doar cu un cuptor cu microunde,  să nu mai fie chiar atât de utilată sau să nu mai fie deloc pentru că și-au construit propriul local unde servesc meniul de pelerin. Eu m-am trezit cărând ceva 2 zile pentru că nu am avut unde să-mi gătesc. Dacă au bucătărie, e posibil să găsiți un strop de ulei și niște condiment lăsate acolo de alți pelerine, dar mai bine verificați.

Ingredientele (ca în orice supermarket sau magazinaș de cartier) le puteți cumpăra din supermercado ( numai în localități mai mari și deschise între orele 9 și 21) sau alimentaciones (buticuri sătești cu program 9-14, siesta, redeschise în jur de orele 17-18 până la ora 20. Sâmbăta program 9-14, duminica închis).

Uneori pelerinii pun mână de la mână, cumpără ingrediente și apoi gătesc o cină comună … după care mai rămân la un pahar de vorbă.

Părerea mea

Cum spuneam, sunt un gurmand, chiar unul răsfățat de soartă. Cât timp au trăit bunicii mei, totul venea din resursele gospodăriei lor (carne de pasăre:  pui,curcan gâscă , carne de porc, ouă, lapte, unt, brînză, legume, fructe, gemuri, dulcețuri, vinul, țuica etc.) și totul era de cea mai bună calitate, fărăr pic de chimicale, exact așa cum și cât dădea Dumnezeu în acel an. Apoi, când ei nu au mai fost, încă mai puteai face rost de una sau alta dintr-o gospodărie țărănească… pentru o vreme. Când nu s-a mai putut sau nu m-am mai priceput de lene, indolență sau cum s-o mai numi, am apelat la supermarket ca tot omul și așa a rezultat burdihanul și alte bătăi de cap (să le numim afecțiuni). Între timp (de când mi-am cunoscut soția, de câțiva ani) lucrurile s-au reglat din nou și cu ajutorul cunoștințelor ei în materie (se pricepe ca nimeni altul/alta să aleagă toate cele din piețe, de pe la țărani) sau prin bunăvoința soacrei (are o grădină în care cultivă toate cele trebuincioase în materie de legume și fruncte fără pic de “aditivi”, după principiul ce și cât dă Ăl de Sus) și așa, din nou am revenit la o alimentație cu adevărat sănătoasă și hrănitoare. De aceea, pentru mine, experiența culinară de pe El Camino a fost un pic cam nesatisfăcătoare. Speram să găsesc produse locale (cât mai neaditivate). Mă și vedeam trântind o fleică pe grătar pe care s-o însoțesc de o salată, făcând o paella sau altceva … pentru că mie îmi place uneori să gătesc și, după ce am trecut de perioada critică pe Camino, chiar mi-aș fi dorit să o fac mai des. Doar că tot ce găsești la alimentaciones sau supermercado nu se deosebește cu nimic de ce se vinde și la noi și, din păcate, se pare că nimeni nu mai cultivă sau crește ceva (orice) în gospodăriile din Spania. Totul este industrializat. Celebrele jamboane (hamon) pe care le vedeți atârnate și dau frumos în poze sunt, de fapt, niște palide copii de tip commercial ale produselor tradiționale de odinioară (cum a început ușor-ușor să se întâmple și la noi). Legumele sunt din solar, unde semințele sunt puse în cutiuțe umplute cu chimicale, unde nici măcar nu ating pământul, iar păsările și animalele cresc doar în ferme din acelea de tip industrial și sunt hrănite doar cu chestii menite să le îngrașe rapid. Pe tot parcursul nu am văzut nici măcar o singură gospodărie, cum încă mai găsești pe la noi, și din care să te poți aproviziona. Probabil că undeva prin Spania or mai exista astfel de micro-ferme, dar, de-a lungul Camino, aspectul acesta a devenit, din păcate foarte mercantil… mult, cam prost și cam scump (în comparație și cu anii trecuți când, spun cei care au mai parcurs traseul și din care am întâlnit câțiva, când lucrurile stăteau diferit).

Așadar, pentru cei ce doresc să mănânce doar sănătos, precum și pentru vegani, raw-vegani, lacto-ovo-vegetarieni etc. am o veste mai puțin bună. Habar nu am ce o să puteți mânca în afara produselor de supermarket. Aceleași chestii le-am mâncat și eu pentru că nu am învățat încă să mă hrănesc cu prana ca tibetanii și ceva-ceva trebuia să susțină efortul. De fapt, probabil că am avut eu așteptări prea mari pentru că de murit, n-am murit de foame și am și reușit să dau jos jumătate din povara pe care o luasem de acasă. Poate oi fi eu mai pretențios la mâncare, că parcă nici n-am auzit prea mulți în jurul meu să comenteze prea mult. E drept că vesticii și americanii sunt deja complet învățați cu mâncarea de supermarket și nu cred să mai fi observat sau să fi știut diferența.

Una pesta alta, indiferent de categoria de consumator în care vă aflați, afirm că merită să străbați Camino pentru toate celelalte beneficii pe care ți le aduce și care cred că sunt mult mai importante decât existența sau absența unei cantități de hrană sau de calitatea acesteia. Și apoi, indiferent de motivația religioasă sau non-religioasă, e un pelerinaj și ceva încercări trebuie să ți se pună în cale, altfel te-ai numi turist nu pelerin.

 

 

1 răspuns »

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.